Implicarea familiei Rothschild în ascensiunea fulminantă a favoritului la prezidențialele din Franța, Emmanuel Macron

Publicat: 25 04. 2017, 15:49
Foto: Fort Russ

Candidatul la prezidențialele din Franța Emmanuel Macron s-a apropiat de politică cu ajutorul echipei Rothschild. Avea doar 30 de ani când s-a alăturat acestui imperiu financiar, dar era un debutant muncitor, ambiţios, care avea “darul empatiei“ pentru clienţi, după cum povestesc foștii săi colegi.

Mulți apropiați l-au avertizat că banking-ul nu este pentru el, dar s-au înșelat. Cariera la Rothschild, unul dintre cele mai mari grupuri de consiliere financiară din lume, i-a adus avere şi supranumele de „Mozart al finanţelor“ pentru rolul jucat în consilierea Nestle în privinţa achiziţiei unei subsidiare a Pfizer în 2012, o tranzacţie de 12 miliarde de dolari.

Astfel, prin Rothschild, despre care se spune că e cea mai bogată familie din lume, Macron a ajuns să-l consilieze pe Thierry Breton, fost ministru al economiei şi apoi director executiv pentru tehnologie la Firma Atos, în achiziţia unei unităţi IT a Siemens în 2010, notează ZF.

Patru ani mai târziu devenea chiar el ministerul Economiei al Franței, fiind considerat protejatul președintelui Francois Holande.

Puțini au intuit calitățile sale, deși a fost un elev și un student model. Potrivit oamenilor din jurul său, a fost mereu o persoană matură.

De altfel, trebuie menționat că el s-a căsătorit cu profesoara sa de literatură, cu 20 de ani mai în vârstă ca el.

La finele anului trecut și-a dat demisia pentru a se angrena în cursa electorală.

În turul II, pro-europeanul o va avea ca adversară pe extremista Le Pen.