Imagini cutremurătoare din timpul atacului de la Bataclan: Un jurnalist de la Le Monde a surprins fuga victimelor şi împuşcăturile (VIDEO)

Imagini cutremurătoare din timpul atacului de la Bataclan: Un jurnalist de la Le Monde a surprins fuga victimelor şi împuşcăturile (VIDEO)

În momentul atentatului terorist de la  Bataclan, jurnalisul francez Daniel Psenny, de la Le Monde, a filmat cu telefonul fuga spectatorilor din sala de concert pariziană. Ulterior Daniel Psenny, care locuiește în spatele Bataclan, a fost rănit la mâna stângă de un glonț ieșit, probabil, printr-o fereastră a sălii de concerte, în timp ce încerca să-i ajute pe răniții, notează publicația franceză,

Potrivit ultimelor informaţii, aproximativ 100 de persoane au fost ucise în urma unei luări de ostatici la sala de spectacole Bataclan, unde avea loc un concert al grupului hard rock Eagles of Death Metal.

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a anunţat decretarea stării de urgenţă pe întreg teritoriul Franţei, subliniind că acest lucru înseamnă că mai multe zone vor fi închise, vor fi permise percheziţiile corporale în orice circumstanţe şi, extrem de important, graniţele vor fi închise.

Imagini cutremurătoare din timput atentatului de la Bataclan, surprinse de un jurnalist de la Le Monde


Images de la fusillade au Bataclan de lemondefr

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
01:05 - Partida România – Kosovo din Liga Naţiunilor, întreruptă în minutul 90+5 după ce jucătorii kosovari au ieșit de pe teren. Ei n-au mai vrut să revină și, cel mai probabil, tricolorii vor câștiga cu 3-0 „la masa verde”
00:13 - Rareș Bogdan, despre documentul publicat de Guvern: „Marcel Ciolacu minte, și-l dorește cu disperare pe Simion în turul 2 și încearcă să-i ducă de nas pe alegători”. Argumentele liderului liberal
23:57 - Cancelarul Karl Nehammer, despre decizia Gazprom de a nu mai livra gaze naturale Austriei: „Nu ne vom lăsa şantajaţi şi nu vom fi puşi în genunchi”
23:44 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt îndreptați împotriva mea. În ultimele zile au început să-mi vorbească foarte urât. DGASPC nu face destul pentru a mă ajuta / Înmormântarea lui Prigoană, de rit satanist (VIDEO)
23:09 - Angajata unui spital din Capitală, acuzată că ar fi furat produse medicale. Bunurile erau apoi vândute de soțul ei în cabinete stomatologice
22:55 - Cătălin Manea: „Eu îl știu pe George Simion din Parlament și nu știu să fi avut vreun proiect, vreo realizare” / „Premierul Ciolacu nu a mințit în privința sa” (VIDEO)
22:24 - Accident între un autocar și o mașină, în județul Neamț. Șoferul, scos din autoturism de către martori
22:18 - Cristina Prună, despre Lasconi: Cred că românii au nevoie și au dreptul să aibă un președinte fără legături cu vechiul sistem, cu toate aceste privilegii perpetuate de-a lungul anilor (VIDEO)
22:05 - Goana pentru alimentele care vor fi pe masa de Crăciun a început. Ce produs cumpără românii încă de pe acum, de frica scumpirilor
22:02 - Ionel Bogdan (PNL), după documentul publicat de către Guvernul României primit de la autoritățile ucrainene: „În acest moment, PSD are o retorică foarte apărătoare la adresa lui George Simion” (VIDEO)