Imagini cu dezastrul din Spania, provocat de inundații. Românii care locuiesc în zonele afectate sunt îngroziți: „S-a format o tornadă” (GALERIE FOTO, VIDEO)

Publicat: 30 10. 2024, 17:40
Actualizat: 30 10. 2024, 17:51

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în mai multe zone din Spania. În principal, sudul și estul Spaniei au fost distruse de inundații. Un baraj s-a rupt, iar peste 50 de persoane și-au pierdut viața.

Ploile torențiale au făcut prăpăd în special regiunea Valencia, apoi acestea au dus la revărsarea mai multor râuri. Ca urmare, un baraj a cedat.

Mărturiile unor români care locuiesc în zonele afectate de inundații

Mai mulți români au povestit cum s-au salvat în ultimul moment și cum au mers în zone mai înalte pentru a scăpa de pericolul șuvoaielor. Apele au ajuns până în subsoluri și la parterul blocurilor, unde au distrus bunurile oamenilor, conform tvrinfo.ro. 

„A fost o chestiune de aproximativ 10-15 minute în care a s-a inundat absolut tot. Sunt mașini luate de apă, chiar și mașina mea a fost luată de apă din fața blocului. Apa a intrat chiar și în scările blocurilor, la noi a intrat până la a treia treapta, a fost de circa o jumătate de metru”, a spus Anca Albert, româncă din Valencia.

„Unde am eu o hală aproape de Valencia e a doua oară când suntem inundați, apa e la un metru îmi spun colegii ei sunt acolo blocați, așteptam să se retragă apele, autoritățile sunt aici, dar apa se retrage foarte încet. Am petrecut noaptea pe un pod peste o cale ferată, am găsit adăpost acolo mai multe vehicule. Au fost închise străzile chiar de autovehiculele pe care le-a luat apa și nu s-a mai putut circula. Vobeam cu un prieten mai ân vârstă care spunea că în viața lui nu a văzut așa ceva”, a mărturisit Virgil Ghiță, român stabilit în Spania.

 „Undeva între zona Valencia și Murcia, s-au produs niște furtuni care, ca urmare, s-a format o tornadă. O tornadă care a răsturnat camioane. O persoană dispărută, un șofer de camion care, pur și simplu, nu a mai fost de găsit.”, a spus Cornelius Dobrescu, șofer de camion.

„A intrat apa până în scara blocului, vine de la 8 kilometri dintr-un baraj care s-a rupt. De acolo a venit apa în sat. De la 10 a început să intre. Toată partea de jos, parterele toate sunt inundate. Magazinele sunt închise. Pentru că e închisă autostrada toate tirurile stau blocate. E un râu între Valencia și satul nostru. De prea puține dăți e apa aici. Acum este aproape plin. Mai sus a ieșit și a inundat Valencia, a relatat o localnică din Valencia.

„Nu se poate intra. E de groază”

Locuitorii Aldaia, care e aproape de Valencia sunt încă izolați și așteaptă ajutorul autorităților. Apele s-au retras, însă în urmă a rămas un adevărat dezastru.

„Avem lângă casa noastră un canal și se vede că s-a acumulat, ori s-a rupt, a venit într-o fracțiune de secundă, s-au umflat podurile și a curs pe toate străzile. Fata mea a plecat la o prietenă în satul vecin și soțul meu s-a dus să caute a doua mașină pe care ne-a luat-o apă. Pe una a salvat-o, dar pe cealaltă nu a mai putut pentru că a venit în 5 minute și s-a umplat cu apă. Un super dezastru. Oameni dispăruți, pierduți, tot satul e de necomunicat. Nu se poate intra. E de groază”, a spus Dana Tănase, o româncă stabilită acolo.

Potrivit ultimelor informații, cinci români ar fi fost dați dispăruți în urma inundațiilor catastrofale din Spania. Consulatul României verifică informațiile la autoritățile locale.