Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat marți într-o conferință de presă că România are canale de comunicare cu SUA. De asemenea, acesta a subliniat că periodic are discuții cu premierul și cu miniștrii de resort pentru o poziție comună a României pe subiectele de politică externă:
“România are canale de comunicare și asta nu înseamnă că în orice situație, cu orice țară nu îți poți îmbunătăți canalele. Dar ele trebuie făcute, într-o manieră care să te califice.
Periodic am discuții cu prim-ministru sau cu miniștrii de linie sau cu alți responsabili în așa fel încât acolo unde e nevoie de decizii comune, de exemplu poziția României pe partea de politici comerciale ale UE, acolo am colaborat atât cu prim-ministrul, cât și cu ministrul Economiei. Acest dialog consider că trebuie să fie o constantă, iar pentru ca el să aibă rezultate ar trebui ca nicio parte să nu-l torpileze, altfel lucrurile nu o să iasă bine.
Încerc să susțin colaborarea și normalitatea pentru că de asta are nevoie țara noastră, mai ales în aceste momente”.