Ilie Bolojan, după reuniunea Consiliului European, despre apărarea și securitatea europeană: În perioada următoare, statele membre vor putea să deruleze achiziții pentru apărare în comun (VIDEO)

Ilie Bolojan, după reuniunea Consiliului European, despre apărarea și securitatea europeană: În perioada următoare, statele membre vor putea să deruleze achiziții pentru apărare în comun (VIDEO)
Președintele interimar Ilie Bolojan. Sursa foto: Captură video - Administrația Prezidențială a României / Facebook

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a susținut, joi seara, declarații de presă la finalul reuniunii Consiliului European de la Bruxelles.

Printre subiectele abordate, Bolojan a anunțat că s-a discutat despre achiziiții de apărare comune la nivelul Uniunii Europene.

„În perioada următoare, statele membre vor putea să deruleze achiziții pentru apărare în comun”

Ilie Bolojan a precizat că statele membre ale Uniunii Europene vor putea derula achiziții comune pentru apărare.

“Cel de al doilea subiect important este legat de apărarea și securitatea europeană. Aici s-au discutat aspecte care țin de accelerarea măsurilor pentru pregătirea apărării europene, în așa fel încât să existe o consolidare importantă într-un termen de 5 ani de zile, NATO rămânând în continuare fundamentul apărării colective.

Asta înseamnă că, în perioada următoare, statele membre vor putea să deruleze achiziții pentru apărare în comun, ceea ce este o oportunitate pentru industria națională de apărare, pentru a intra în lanțurile valorice ale industriei europene de apărare sau în cele globale de apărare.

În perioada următoare, atât Ministerul Apărării, cât și Ministerul Economiei, companiile private care sunt în domeniul Apărării, dar și alte companii care sunt furnizoare în industria auto de componente, care pot fi transferate în industria de apărare, vor avea o oportunitate și vor trebui să lucreze, cel puțin ministerele, pentru a analiza oportunitățile legate de aceste finanțări, în așa fel încât să intrăm în niște conglomerate europene de apărare pe partea de producție, pentru a putea derula achiziții comune și pentru a putea accesa finanțările care ne sunt puse la dispoziție de către Uniunea Europeană prin deciziile care s-au luat de la Consiliul trecut”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`