Igor Ghirkin, un ultranționalist aflat în detenție în Rusia în așteptarea procesului în care este inculpat pentru incitare la extremism, s-a autopropus pentru a candida la președinția țării în 2024, într-un anunț prezentat sâmbătă în numele său, a relatat portalul de știri SOTA, potrivit Reuters.
În august, când se afla tot în custodia autorităților ruse, Ghirkin spunea că ar fi un președinte mai bun decât Vladimir Putin, pe care l-a descris ca fiind „prea amabil”. Comentariile sale au fost întâmpinate cu ironii, iar intrarea sa în cursa prezidențială este considerată a fi puțin probabilă.
Scrisoarea lui Ghirkin a fost citită de Oleg Nelzin, copreședinte al Mișcării ruse pentru Strelkov, într-o conferință de presă.
În scrisoare, simpatizanții ultranaționalistului rus sunt îndemnați să înființeze un sediu și să înceapă să adune semnături pentru candidatura sa, a precizat SOTA. Susținătorii lui Ghirkin anunțau în septembrie că ancheta penală care îl vizează a fost prelungită până la 18 decembrie.
Igor Ghirkin este cunoscut în Occident mai ales pentru că a fost condamnat în absență de o instanță olandeză pentru rolul său în doborârea avionului malaysian de pasageri în estul Ucrainei în 2014.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, declara că Vladimir Putin se bucură de o susținere fără precedent și va câștiga alegerile cu o majoritate covârșitoare dacă va candida din nou.