Igor Dodon, ironizat de un fost ministru după ce s-a lăudat că a pescuit la „planton”: Peștele era mort și a fost scos cu mult înainte (FOTO)

Publicat: 25 09. 2017, 19:20

Președintele moldovean Igor Dodon se află în centrul unei controverse după ce, la sfârșitul săptămânii trecute s-a lăudat pe Facebook cu un pește prins în timpul unei partide de pescuit unde a fost însoțit de unul dintre fiii săi.

Fostul ministru al Mediului de la Chișinău, Valeriu Munteanu, susține că peștele care apare în imagine a fost scos din apă cu mault înainte de a fi fotografiat, informează Unimedia.

Igor Dodon, ironizat de un fost ministru după ce s-a lăudat că a prins un pește la „planton”: Peștele era mort și a fost scos cu mult înainte

"Fitofagul nu muşcă niciun fel de momeală, decât din întâmplare unele momeli artificiale asemănătoare cu pufuleţii, şi aproape niciun pescar sportiv nu se poate lăuda că a prins fitofag cu undiţa.

Dodon pretinde că a prins peştele la “planton” (a vrut să spună plancton). Să se filmeze cum pune el în cârlig planctonul, adică algele microscopice cu care pretinde că a prins peştele. 🙂

Pentru că fitofagul lui Dodon are deja culoarea sângelui înseamnă că a fost scos din apă cu mult timp mai înainte de a fi fotografiat, iar în fotografie peştele este mort. Ştiută fiind pasiunea lui Dodon pentru fotografii în stil brejnevist, putem presupune că a trimis pe cineva să-l cumpere de la Piaţa Centrală sau de la magazin anume în acest scop. Sau poate a fost recoltat cu năvodul de gospodarul heleşteului unde a fost Dodon să facă un grătar", a spus Munteanu.

Igor Dodon a mers weekednul trecut la pescuit împreună cu unul dintre fiii săi. Ulterior, președintele Republicii Moldova a publicat pe pagina sa de Facebook două imagini, în care apare cu un pește în brațe de aproape un metru lungime și aproximativ 10 kilograme.

Imaginile amintesc de cele postate de Liviu Dragnea, în luna martie a acestui an. Șeful PSD posta atunci pe aceeași rețea de socializare fotografii de la o partida de pescuit pe lacul Belina din Teleorman împreuna cu Sorin Grindeanu, premier la acea vreme.