Igor Dodon, cuvinte de laudă pentru România: Pentru ce le-a mulțumit președintele moldovean ”prietenilor și partenerilor” de peste Prut (VIDEO)

Publicat: 07 07. 2017, 18:37

Președintele Republicii Moldova Iogor Dodon a găsit cuvinte de laudă la adresa țării noastre, după valul de atacuri lansate peste Prut în diverse contexte.
Liderul de la Chișinău a mulțumit Guvernului de la București pentru banii alocați cu care s-a putut redeschide grădinița din Sadova, satul natal al lui Dodon, informează Unimedia.info.

Igor Dodon, cuvinte de laudă pentru România: Pentru ce le-a mulțumit președintele moldovean ”prietenilor și partenerilor” de peste Prut

#DIRECT_ONE_7wu9x3#

„Reparația capitală a acestei grădinițe a fost posibilă cu suportul prietenilor și partenerilor noștri de peste Prut. Vreau să mulțumesc Guvernului României, prietenilor noștri pentru acest gest foarte frumos pentru acest proiect social, care astăzi avem cu toții posibilitatea să redeschidem această grădiniță. Domnule ambasador, din partea președintelui Republicii Moldova, din partea mea ca și cetățean și băștinaș al acestui sat vreau să vă mulțumesc pentru acest gest”, a declarat Igor Dodon la evenimentul de inaugurare a grădiniței.

Clădirea grădiniței din Sadova a fost construită în anul 1979, însă reparații capitale nu au fost făcute mai bine de 35 de ani.

Ulterior, Dodon a scris pe pagina sa de Facebook că, după ceremonia de inaugurare a grădiniței, l-a invitat pe ambasadorul român Daniel Ioniță să viziteze casa sa părintească.