Igor Dodon: „Armatele germane și române au nimicit aproximativ 300 de mii de evrei”

Igor Dodon: Armatele germane și române au nimicit aproximativ 300 de mii de evrei
Foto: Igor Dodon / Facebook

Președintele moldovean, Igor Dodon, a scris pe Facebook, în contextul vizitei efectuate în Israel, că armatele germane și române sunt responsabile pentru moartea a 300 de mii de evrei pe actualul teritoriu al republicii Moldova, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

„Am participat la ceremonia oficială de comemorare a victimelor Holocaustului la Complexul Memorial „Yad va-shem” din Ierusalim. Din numele poporului Republicii Moldova și al meu personal, împreună cu 50 de colegi din străinătate, am depus o coroană de flori în memoria celor șase milioane de evrei care au fost exterminați de către naziști și aliații acestora în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Țin să menționez că tragedia poporului evreiesc a avut loc și pe teritoriul Patriei noastre care, în anii de război, a fost ocupată de armatele germane și române ce au nimicit aproximativ 300 de mii de evrei.

Holocaustul este o lecție îngrozitoare, dar foarte importantă pentru întreaga omenire care ne demonstrează importanța păstrării păcii și armoniei. Așa ceva nu trebuie să se repete!

De asemenea, amintesc că la data de 26 noiembrie 2015, Parlamentul Republicii Moldova a decis să declare ziua de 27 ianuarie – Zi a comemorării victimelor Holocaustului”, a scris Igor Dodon pe Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:42 - Un român beat a înjunghiat un adolescent în metroul din Roma. Bărbatul a fost arestat, deși l-a amenințat pe băiat să nu sune la poliție
12:38 - Scene șocante în Satu Mare. După ce maşina i-a fost incendiată în faţa casei, proprietarul a primit ameninţări cu moartea
12:36 - Inundații istorice în Arabia Saudită. Străzile orașului pelerinilor, Mecca, s-au transformat în râuri iar mașinile au fost luate de ape
12:11 - Povestea lui Marinel, câinele returnat la centrul de adopții după 5 ani chiar de către stăpânii săi i-a emoționat pe români: ”Tristețea din ochii lui e nemărginită, așa îi frângi inima”
12:03 - Nicușor Dan: „Sunt mulți oameni care nu înțeleg de ce s-au anulat alegerile” / „Principala urgență pentru instituții este să lămurească ce s-a întâmplat” (VIDEO)
11:48 - O turistă de 22 de ani a fost ucisă de un elefant în Thailanda în timp ce-l îmbăia într-un sanctuar pentru animale
11:35 - Nicușor Dan: „Mulți dintre români consideră că un vot pentru Călin Georgescu este un vot de blam pentru toată clasa politică” (VIDEO)
11:16 - Rusia revendică capturarea orașului ucrainean Kurakhove aflat în prima linie din regiunea Donețk
10:54 - Sociologul Gelu Duminică sare în apărarea lui David Popovici după atacul lui CTP: „Lătratul câinelui nu oprește norii”
10:48 - Zeci de soldați ucraineni au dezertat în timp ce se antrenau în Franța. Majoritatea soldaților au fost înrolați fără experiență de luptă