Apropiat al lui Igor Dodon, despre accidentul în care a fost implicat preşedintele Republicii Moldova: A fost mai curând unul înscenat şi îl tratăm ca pe o tentativă la viața şefului statului

Publicat: 10 09. 2018, 10:19

Atât preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, cât și mama și fiul acestuia au suferit mai multe traumatisme în urma accidentului rutier de duminică în care a fost implicată coloana oficială, a anunţat fostul purtător de cuvânt al Președinției, Ion Ceban.
Acesta mai susţine că accidentul a fost „mai curând înscenat”, informează Unimedia.info.

„Domnul președinte a evitat să dezvăluie detalii despre consecințele accidentului, fiindcă nu a vrut să pună accent pe starea sa, dar am aflat că de fapt au fost înregistrate un șir de traumatisme, atît la dumnealui, la coloana vertebrală, cît și la copilul său și mama sa, care a suportat deja o primă intervenție chirurgicală”, a scris Ion Ceban, pe pagina sa de Facebook.

„După toate evidențele care reies din imagini, el a fost mai curând unul înscenat, decât întîmplător și îl tratăm cel puțin ca pe un semnal de avertizare, dacă nu ca pe o tentativă direct la viața și sănătatea șefului statului”, mai afirmă Ceban.

Igor Dodon şi doi membri ai familiei sale au ajuns la spital duminică, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat la Hâncești.
Potrivit poliţiei, două maşini din coloana prezidențială au fost lovite violent de un camion ce venea din sens opus și a derapat într-o depăşire.
Serviciul de Protecție și Pază de Stat a publicat o înregistare video cu momentul producerii accidentului (Detalii AICI).