Igor Dodon, ex-președintele Republicii Moldova, care a fost trimis în arest la domiciliu și este suspectat de trădare de patrie, a declarat că actualul guvern al Republicii Moldova se pregătește să unească Republica Moldova cu România. Mesajul a fost făcut public pe pagina sa de Facebook.
Într-o postare recentă, Dodon a menționat că această vară va fi decisivă pentru viitorul Republicii Moldova, deoarece: „Țara se află într-un declin catastrofal, iar securitatea socială, economică și energetică sunt grav amenințate”
Potrivit mesajului, prețurile la gaz și carburanți continuă să crească, și urmează sectorul energetic. Fostul președinte a menționat și despre criza alimentară de proporții ce începe să prindă contur.
În acest context Igor Dodon a criticat actualul guvern, pentru că ar concentra eforturile în altă direcție.
„Pe fundalul acestor crize economice și energetice, din care guvernul PAS nu poate ieși, din cauza incompetenței sale, noi suntem anunțați că în Moldova vor fi aduse arme letale și posibil și trupe străine. Adică, la iarnă vom sta în sărăcie și frig, dar cu tunuri și rachete.
Se vede foarte clar că Maia Sandu și stăpânii ei din exterior merg pe scenariul ucrainean, provocând destabilizarea intenționată a situației, iar unii factori politici din Occident vor să folosească moldovenii drept carne de tun în lupta geopolitică ce se dă acum în această regiune. De fapt, toate aceste procese de înarmare și această isterie antirusească se face în mod special, pentru a justifica prezența unor trupe străine de factură NATO pe teritoriul Republicii Moldova”
Mai mult, Dodon a declarat că se pregătește o conexiune militară și politică a Republicii Moldova la teritoriul României, renunțând la neutralitate.
„Se pregătește o conexiune militară și politică a țării noastre la teritoriul României, cu renunțarea la neutralitate. Fără a consulta opinia cetățenilor și contrar normelor constituționale, se pregătește o Unire tehnică, politico-militară, pe care ulterior vor încerca să o formalizeze și legalizeze juridic de Parlamentul majoritar PAS și de Curtea Constituțională capturată, sub „protecția” trupelor străine prezente aici, așa cum a mai fost în istoria poporului nostru la începutul secolului trecut”
El a remarcat că actuala conducere urmează o strategie greșită și periculoasă, supunând populația riscului și că, prin acțiunile sale, președintele Maia Sandu asigură pas cu pas „lichidarea statului”.
„Maia Sandu și PAS asigură pas cu pas desființarea economică, morală și politică al acestui stat. Iar pentru ca nimeni să nu-i împiedice, au pornit dosare penale fabricate împotriva forțelor de opoziție, în special asupra Partidului Socialiștilor și a liderilor săi, ca să ne denigreze imaginea publică”, a scris Igor Dodon în mesaj.
pe 24 mai, organele de drept au efectuat percheziții în casa celui de-al cincilea președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon , cunoscut pentru legătura prietenoasă cu Moscova.
Perchezițiile au fost efectuate în cadrul dosarului de corupție pasivă, îmbogățire ilicită, trădare și finanțare a Partidului Socialist de către o organizație criminală.
Pe 26 mai, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile.