Ultimele informații despre hotelul din Tenerife, plasat în carantină pentru coronavirus: Care sunt șansele să fie români printre cei o mie de turiști? (FOTO)

Ultimele informații despre hotelul din Tenerife, plasat în carantină pentru coronavirus: Care sunt șansele să fie români printre cei o mie de turiști? (FOTO)
Foto: H10 Costa Adeje Palace

După ce a ucis peste 2.700 de persoane, în special în China, coronavirusul s-a extins într-un ritm alarmant și în Europa în ultimele zile. Italia a băgat în carantină nu mai puțin de 11 localități, iar acum virusul ucigaș a fost confirmat și în unele din locațiile în care turismul este în floare în această perioadă.

Circa 1.000 de turiști cazați în hotelul H10 Costa Adeje Palace au fost blocați în carantină, după ce virusul a fost depistat asupra unui medic din regiunea italiană Lombardia care s-a cazat timp de 5 zile alături de soție în acest hotel.

Care este situația turiștilor blocați

Guvernul Insulelor Canare a activitat imediat protocolul privind coronavirus pentru a împiedica răspândirea epidemiei. Astfel, toți cei aproximativ 1.000 de turiști cazați în acest hotel din Adeje vor rămâne în carantină până când testele luate nu vor fi confirmate în mod definitiv la Madrid ca fiind negative privind o posibilă infectare.

Hotelul este acum împrejumuit de forțe de securitate care au fost aduse pentru a asigura că măsurile de carantină sunt complet respectate, scrie LaVanguardia.

Imagini filmate în afara orașului arată cum clădirea este împrejmuită pentru ca nimeni să nu poată intra, iar turiștii ce se văd pe imagini poartă măști. Numeroase mașini de poliție pot fi văzute, de asemenea, în zonă.

Turiștii britanici care au vorbit cu SkyNews au arătat că tuturor li s-a transmis să rămână în camerele lor.

„Nu ne-a fost dată nicio informație în afară de o bucată de hârtie primită pe sub ușă. Nu putem ajunge nici măcar până la recepție”, a arătat un turist sub protecția anonimatului.

Foto: Hârtia primită de turiști

Compania H10 Hotels a transmis pentru presă că toate măsurile sunt luate de oficialii din sănătate și au ca rol „să asigure siguranța tuturor clienților și angajaților”.

Medicul care a fost testat pozitiv cu coronavirus a fost transportat într-un spital universitar din Tenerife, iar starea lui de sănătate a evoluat într-un mod favorabil.

Alte două rude care l-au însoțit în această vacanță au fost, la rândul lor, internate în această unitate spitalicească. Primele teste efectuate asupra acestora au fost negative.

Care sunt șansele să fie români afectați

Conform SkyNews, majoritatea turiștilor din acest hotel ar fi cetățeni britanici, Tenerife fiind o zonă foarte populară în rândul acestor.

Cu toate acestea șansele sunt ridicate ca printre turiștii afectați să se întâlnească și români. Consultantul în turism, Răzvan Pascu, a confirmat pentru B1.ro că sunt șanse ca români să fie prezenți acum în Tenerife deși nu este luna predictă pentru astfel de vacanțe.

„Sunt români care ajung în Tenerife în perioada de primăvară. Acum însă fiind luna februarie nu sunt foarte mulți, poate undeva la câteva zeci de români. Asta în general în Tenerife. Informații concrete despre acest hotel nu am. Niciun fel de informații că ar fi români”, a declarat Răzvan Pascu, pentru B1.ro.

B1.ro a solicitat informații despre prezența românilor în acest hotel atât la MInisterul Afacerilor Externe, cât și mai multor agenții de turism care au oferte la acest hotel, dar nu a primit niciun răspuns până la ora publicării acestui material.

Coronavirus în lume

De la declanșarea epidemiei de coronavirus și până în prezent 2,704 persoane au decedat, marea majoritate a acestora în regiunea chineză Hubei. După China, Coreea de Sud este cea mai afectată de această epidemie cu 10 decese și aproape 1.000 de persoane infectate.

Țara europeană cea mai afectată este Italia, acolo unde se află 1,2 milioane de români. Potrivit ultimului bilanţ, 7 oameni au murit, iar peste 200 sunt infectaţi cu coronavirus. Autoritățile din Italia au luat măsuri dure în ultimele 48 de ore pentru a preveni răspândirea bolii. Astfel, în unele orașe au fost închise restaurante, școli și cafenele, iar meciurile de fotbal s-ar putea juca fără spectatori.

Peste 50.000 de oameni sunt afectaţi de măsurile de carantină. Potrivit legislaţiei italiene, părăsirea fără drept a zonei de carantină se pedepseşte cu închisoare până la 3 luni. Carabinierii au primit misiunea de a izola oraşele afectate și au instalat filtre la fiecare intrare și ieșire.

În România nu a fost confirmat până în prezent niciun caz de infectare cu coronavirus. Doi români au contractat în schimb virusul pe nava de croazieră Diamond Princess. Aceștia se află internați în prezent într-un spital din Japonia, având o stare de sănătate bună.

La nivel mondial au fost înregistrate 80.289 de cazuri de infectare cu coronavirus, iar dintre aceștia doar 27.840 s-au vindecat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`