Hosni Mubarak suferă o depresie nervoasă, după ce a fost condamnat la închisoare pe viață

Hosni Mubarak suferă o depresie nervoasă, după ce a fost condamnat la închisoare pe viață

Fostul președinte egiptean Hosni Mubarak suferă o depresie nervoasă, după ce justiția de la Cairo l-a condamnat la închisoare pe viață, arată AFP.

De altfel, starea de sănătate per total a lui Mubarak s-a deteriorat de când acesta se află în închisoare. În vârstă de 84 de ani, Mubarak a fost condamnat la închisoare pe viață pentru reprimarea revoltei împotriva regimului său, care a debutat la începutul lui 2011.

Egiptenii de rând au considerat pedeapsa a fi prea blândă, procurorii cerând moartea fostului președinte, și au ieșit în stradă pentru a protesta.

Zeci de mii de oameni s-au strâns în Piaţa Tahrir din Cairo, loc devenit simbolic. Anul trecut, după cele aproape 20 de zile de proteste, cei adunați în centrul capitalei egiptene au sărbătorit un moment istoric în piața Tahir, unde au aflat vestea demisiei lui Hosni Mubarak.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`