Hosni Mubarak, resuscitat după un stop cardiac, conform unui purtător de cuvânt
Fostul președinte egiptean, Hosni Mubarak, a fost resuscitat după ce i s-a oprit inima, a declarat un purtător de cuvânt al procuraturii.
“Am fost informați de către oficialități din cadrul închisorii că Mubarak a suferit un atac de cord și au folosit șocuri electrice și tehnici de resuscitare pentru a îl readuce la viață,” a declarat purtătorul de cuvânt Adel Saeed pentru CNN.
Pe de altă parte, postul de televiziune de stat Nile TV, citând surse medicale, a raportat că Mubarak a suferit un atac cerebral și este în stare critică.
Mubarak, în vârstă de 84 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viață pentru uciderea demonstranților pro-democrație din Egipt anul trecut. Suferea de probleme de sănătate dinainte de a fi încarcerat, având cancer la stomac.
Anterior acestei declarații, Saeed a mai spus pe 11 iunie că sănătatea lui Mubarak s-a înrăutătit după aflarea verdictului și s-au folosit defibirilatoare asupra lui de mai multe ori, din cauza unor complicații cardiace.