Hollande: Uniunea Europeană a anulat summitul cu Rusia prevăzut în iunie

Publicat: 20 03. 2014, 17:02
Foto: cnn.com

Uniunea Europeană a decis să anuleze summitul prevăzut în iunie cu Rusia, ca reacţie faţă de alipirea Crimeei de către Moscova, a anunţat joi preşedintele francez François Hollande.”Există o suspendare a relaţiilor politice.

„Reuniunea UE-Rusia nu poate avea loc în acest condiţii”, a declarat Hollande la sosirea la summitul liderilor europeni, la Bruxelles, informează AFP.

Acesta a mai precizat că, înafară de sancțiuni individuale ce vizează oficiali ruși și ucraineni, UE „trebuie să pregătească” sancțiuni economice pentru Rusia, în cazul unei escaladări suplimentare.
„Dacă Rusia acceptă să deschidă negocieri”, dacă va exista o „dezescaladare”, „atunci nu se va mai trece la alte sancţiuni; invers, dacă va exista o intensificare a unor revendicări ilegitime, operaţiuni ale unor trupe, ameninţări, atunci vor fi adoptate alte sancţiuni”, a spus François Hollande.

Liderii europeni urmează să ia decizii cu privire la noi „sancţiuni individuale”, a precizat preşedintele Franţei.