Hollande și Merkel: Lasăm deschisă ușa negocierilor cu Atena, dar Tsipras trebuie să vină cu propuneri serioase
Președintele Franței Francois Hollande și cancelarul Germaniei Angela Merkel au declarat că sunt în continuare deschiși discuțiilor cu Atena, chiar dacă răspunsul la referendumul de ieri a fost negativ față de oferta creditorilor, dar că executivul Tsipras trebuie să vină cu propuneri serioase în vederea ieșirii din criză.
„Ușa rămâne deschisă pentru discuții (…) Îi revine guvernului (condus de Tsipras) să vină cu propuneri serioase și credibile”, a declarat Hollande, după o întrevedere avută la Palatul Elysee cu Merkel.
„Așteptăm acum propuneri concrete din partea premierului grec (…) Este urgent să avem acest tip de propuneri, pentru a putea găsi o ieșire din situație, așa cum se prezintă aceasta astăzi”, a susținut și Angela Merkel, informează AFP, citată de Aperpres.
„Vom vedea care va fi reacția celorlalte 18 alte țări (membre ale zonei euro). Și aceasta este tot democrație. Avem o suveranitate împărțită. Suntem 19 cu aceeași monedă. Prin urmare, toată lumea trebuie să fie responsabilă și să dea dovadă de solidaritate”, a mai spus Merkel.