CORONAVIRUS | Italia: Aproximativ 75% dintre persoanele decedate aveau hipertensiune. Medic chinez: Pacienții cu hipertensiune arterială, risc mai mare de a muri din cauza virusului

CORONAVIRUS | Italia: Aproximativ 75% dintre persoanele decedate aveau hipertensiune. Medic chinez: Pacienții cu hipertensiune arterială, risc mai mare de a muri din cauza virusului
Foto: Pixabay.com

Institutul Superior de Sănătate din Italia a realizat un profil al bolnavilor de coronavirus care au murit până pe data de 4 martie.

Astfel, potrivit analizei realizate pe mai bine de o sută de pacienți, vârsta medie a celor decedați este de 81 de ani, iar mai mult de două treimi dintre cazurile de morți infectați cu coronavirus aveau deja trei sau mai multe patologii.

Mai precis, cea mai frecventă problemă de sănătate, prezentă la aproape 75% dintre pacienți era hipertensiunea, apoi cardiopatia ischemică era prezentă la peste 70% și aproape 34% dintre cazuri aveau diabet, scrie corriere.it.

Totodată, un medic din China a declarat că pacienții cu hipertensiune arterială par să aibă un risc mai mare de a muri din coronavirus.

Potrivit unui studiu, dintr-un grup de 170 de pacienți care au murit în ianuarie la Wuhan, aproape jumătate au avut hipertensiune.

„Din ceea ce mi s-a spus de alți medici și de datele pe care le pot vedea, printre toate bolile de bază, hipertensiunea arterială este un factor cheie”, a declarat Du Bin, directorul unității de terapie intensivă de la Peking Union Medical College Hospital, pentru Bloomberg.

Reamintim că, la nivel global, 114,458 de persoane au fost afectate de coronavirus, iar 4,027 dintre acestea s-au stins din viață.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`