Hillary Clinton: Vladimir Putin încearcă să ”rescrie” frontierele Europei de Est
Fostul secretar de Stat american, Hillary Clinton, a declarat, marți, la MOntreal, că preşedintele rus, Vladimir Putin, încearcă să „rescrie” frontierele Europei de Est şi că evitarea unui nou Război Rece depinde doar de el, relatează AFP.
„Logica lui Putin” în problema Crimeei este că locuitorii acestei regiuni alipite la Moscova, marţi, „sunt de etnie rusă, sunt rusofoni şi că întotdeauna au făcut parte din Rusia”, a declarat Clinton în cadrul unei conferinţe organizate de Camera de Comerţ din Montreal.
Această logică „ar putea să fie extinsă nu doar la alte părţi ale Ucrainei, ci şi la alte regiuni ale Estoniei, Lituaniei, Letoniei, Transnistriei. Există multe locuri în care se află oameni de etnie rusă sau rusofoni”, a subliniat ea.
După Ucraina şi Crimeea, alte ţări ar putea „să se confrunte cu un atac frontal rus”, a avertizat ea.
„Putin încearcă să rescrie frontierele Europei de după al Doilea Război Mondial”, a apreciat Clinton.
Fostul secretar de Stat american (2009-2013) a spus că „speră să nu se ajungă la un nou Război Rece”. „Nimeni nu vrea aşa ceva”, însă totul „depinde de Putin”, a adăugat ea.
Clinton şi-a exprimat dorinţa de a vedea „o accelerare” a construirii oleoductelor între Azerbaidjan şi cele 28 de state membre UE. De asemenea, ea s-a pronunţat pentru explorarea zăcămintelor locale, precum gazele de şist din Polonia.
„Ruşii nu pot să vă intimideze decât atunci când sunteţi dependenţi de ei”, a afirmat ea.
În ceea ce priveşte Ucraina, Hillary Clinton a declarat că Guvernul de la Kiev trebuie susţinut mai mult şi a îndemnat Washingtonul să acorde un ajutor financiar mai mare.