Hillary Clinton: În România există provocări față de procesele constituționale

Publicat: 06 12. 2012, 17:36
Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a afirmat în cadrul unui discurs în care a denunțat valorile democratice în Europa și Asia Centrală, că „din păcate, sunt semne de declin democratic în Ungaria...

Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a afirmat în cadrul unui discurs în care a denunțat valorile democratice în Europa și Asia Centrală, că „din păcate, sunt semne de declin democratic în Ungaria şi provocări faţă de procesele constituţionale în România, scrie AFP.

„Sunt din ce în ce mai preocupată pentru viitorul acestei organizaţii şi pentru valorile pe care le-a apărat permanent”, a spus liderul american cu ocazia reuniunii anuale a miniştrilor de Externe din cele 57 de state membre OSCE.

În cadrul unei reuniuni a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa desfășurată la Dublin, Hillary Clinton a denunțat regresul valorilor democratice și drepturilor omului în state din Europa și din Asia Centrală.

„La peste 20 de ani după încheierea Războiului Rece, sarcina de construire a unei Europe a libertăţii şi păcii încă nu a fost îndeplinită”, a spus secretarul de Stat american.

Hillary Clinton a acuzat guvernele că devin „din ce în ce mai agresive în tentativele de blocare a disidenţei”, denunţând situaţiile din Rusia, Belarus, Ucraina, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan, Kazahstan, dar şi din România şi Ungaria.

Clinton a denunţat „spectrul oribil al antisemitismului, xenofobiei, discriminării faţă de imigranţi, romi” şi minorităţi sexuale în mai multe regiuni ale Europei.

Chiar şi în cadrul UE şi NATO, există „evoluţii îngrijorătoare”, a apreciat secretarul de Stat american, menţionând „manifestări de recul al democraţiei în Ungaria”.