Hillary Clinton, acuzată că ar fi primit milioane de dolari de la banca UBS. Aceasta ar fi fost deja arestată dacă trăia în România

Hillary Clinton, acuzată că ar fi primit milioane de dolari de la banca UBS. Aceasta ar fi fost deja arestată dacă trăia în România
Foto: foxnews.com

Fostul secretar de stat american, Hillary Clinton, care candidează acum din partea democraţilor la preşedinţia Statelor Unite, este acuzată că, prin fundaţia pe care o patronează împreună cu soţul ei, fostul preşedinte Bill Clinton, ar fi primit milioane de dolari de la banca UBS.

Jurnaliştii de la The Wall Street Journal susţin că, la începutul mandatului ei de secretar de stat american, Hillary Clinton ar fi intervenit în numele băncii elveţiene UBS AG. Apoi, donaţiile băncii către fundaţia caritabilă a familiei Clinton au crescut de zece ori.

Donaţiile băncii UBS AG către fundaţia soţilor Clinton au crescut de la mai puţin de 60.000 de dolari la sfârşitul anului 2008, la aproximativ 600.000 de dolari până la sfârşitul anului 2014, notează publicaţia.

Banca a împrumutat 32 de milioane de dolari prin programe de antreprenoriat pe care le-a lansat în asociere cu fundaţia şi l-a plătit în acelaşi timp pe fostul preşedinte Bill Clinton cu 1,5 milioane de dolari pentru a participa la o serie de sesiuni de întrebări şi răspunsuri ale companiei cu directorul executiv al UBS, Bob McCann.

Deşi nu a fost acuzată oficial de vreo infracţiune, relaţiile dintre Fundaţia Clinton şi corporaţii importante şi guverne străine sunt atent analizate de procurorii americani, mai scrie presa din Statele Unite.

Hillary Clinton nu doar că a negat cu vehemenţă acuzaţiile, ci a pus totul pe seama unui joc murdar, în plină campanie electorală.

Însă, acest imens scandal îi afectează puternic imaginea lui Hillary Clinton şi poate avea repercusiuni directe asupra candidaturii sale la alegerile prezidenţiale de anul viitor.

În România, o astfel de faptă ar fi însemnat: acuzații de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, peste 12 ani de închisoare, conflict de interese, 5 ani de închisoare, spălare de bani, 10 ani de închisoare. Legislația americană este însă diferită faţă de cea românească.

Conflictele juridice dintre UBS și guvernul Statelor Unite sunt vechi, încă din 2007, atunci când un informator a supus Ministerului de Justiție că banca elvețiană ar fi ajutat mii de americani să deschidă conturi secrete pentru a evita taxele din SUA.

În 2009, banca a plătit o amendă 780 de milioane de dolari și a predat autorităților americane numele a 250 de titulari de conturi ca parte a unui acord între părțile implicate în scandal.

Hillary Clinton este pe primul loc în sondajele de opinie, depăşind atât adversarii democraţi, cât şi pe cei republicani.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`