Herbert Kickl, liderul antivaccinist a partidului de extremă-dreapta din Austria, a fost găsit pozitiv în urma testului COVID

Publicat: 15 11. 2021, 20:52
Herbert Kickl / Facebook.com

Liderul partidului de extremă-dreapta din Austria, Herbert Kickl, a fost găsit pozitiv în urma testului COVID. Acesta era un recunoscut antivaccinist și luptător împotriva restricțiilor anti-COVID, conform publicației DPA.

În cadrul unei postări pe rețeaua de socializare Facebook, Kickl a declarat că a contactat boala, iar el și familia sa au dezvoltat simptome.

„Îmi pare rău să vă anunţ că astăzi am primit din partea autorităţilor vestea că un test PCR pe care l-am făcut ieri este pozitiv”, a transmis acesta pe Facebook.

Kickl are un plan-B pentru combaterea virusului

De la începutul pandemiei, Herbert Kickl, alături de formațiunea sa politică, Partidul Libertății, a luptat împotriva măsurilor anti-pandemice, calificându-se de nenumărate ori drept un atac la adresa libertății oamenilor.

Luna aceasta, Herbert Kickl a prezentat o nouă variantă de abordare a pandemiei: în locul vaccinării, ar trebui pus accentul pe tratarea timpurie a bolnavilor de COVID-19. De asemenea, acesta dorea și folosirea ivermectinei în cazul tratamentelor.

Din cauza campaniei sale anti-vaccin, acesta a primit în mod constant critici din partea medicilor și guvernului austriac.

Un nou val COVID a lovit Austria

Îmbolnăvirea lui Herbert Kickl a venit în momentul în care Austria a înregistrat cel mai mare număr de infectări de la începutul pandemiei. Numărul infectărilor a sărit pentru prima dată pragul de 13.000. Aproape 50 de decese cauzate de COVID-19 au fost, de asemenea, raportate în 24 de ore.

Austria, în schimb, dorește să evite impunerea unor restricții suplimentare celor care sunt complet vaccinați.

După anunțul lui Schallenberg, guvernatorul conservator al provinciei Austria Superioară, un bastion al Partidului Libertății care are cea mai scăzută rată de vaccinare și cea mai mare rată de infecție din cele nouă provincii austriece, a declarat că intenționează să introducă luni blocarea pentru cei nevaccinați.