Hackerii Anonymous revendică încă un atac informatic asupra paginii de Internet a Vaticanului
Hackerii grupului Anonymous au revendicat încă un atac informatic asupra paginii de Internet a Vaticanului, relatează agenția Ansa.
Este pentru a doua oară în cinci zile când site-ul Vaticanului cade victimă aceluiași grup infracțional.
„Toţi Anonymous aşteaptă cu nerăbdare o excomunicare oficială în piaţa publică”, se arată într-o declaraţie pusă în circulație, online. Grupul a atacat şi Radio Vatican, piratând baza sa de date şi postând o listă cu nume de utilizatori şi parole, apoi criticând radioul Sfântului Scaun pentru presupusa transmitere la frecvenţe dincolo de limita legală, punând populaţia în pericolul de a se îmbolnăvi de „leucemie, cancer şi alte boli groaznice”.
Atacurile asupra site-ului Vaticanului au început după ce cinci presupuşi membri ai grupului au fost arestaţi pentru infracţiuni cibernetice în Europa şi Statele Unite.