Sancțiunile împotriva Rusiei vor fi pe termen lung, guvernul va menține agenda anticriză și se va concentra pe obiectivele pe termen mediu de adaptare a economiei, a declarat miercuri ministrul Dezvoltării Economice de la Moscova, Maxim Reșetnikov citat de Interfax.
El a precizat că „punctul de maxim al declinului economiei va fi depășit în al 4-lea trimestru al acestui an”.
„Până la sfârșitul lui 2022, PIB-ul se va contracta cu 2,9%. Investițiile, după o scădere moderată în a doua jumătate a anului, vor înregistra o scădere de aproximativ 2%. Inflația va încetini: după un vârf de 17,8% în aprilie și 13,9% astăzi, va ajunge până la 12,4% la sfârșitul anului”, a amintit el de prognoza ministerului pe care îl conduce.
„Pornim de la faptul că sancțiunile vor fi pe termen lung. Prin urmare, fără a restrânge agenda anticriză, trecem la sarcini sistemice pe termen mediu de adaptare a economiei”, a mai spus acesta.
Reșetnikov a explicat că accentul principal al autorităților este pus acum pe dezvoltarea propriei producții.
„Pentru aceasta, importurile intermediare și de investiții sunt importante. Pentru refacerea lor ulterioară, procedurile vamale accelerate, amânările la plata taxelor vamale și mecanismul de beneficii pentru investiții vor continua să funcționeze”, a dat el asigurări.
Liderul de la Kremlin a accentuat de mai multe ori ideea importanșei producției interne în contextul sancțiunile istorice impuse de Occident, care au privat Rusia de multe dintre importurile sale.
„O altă măsură care a fost foarte apreciată de mediul de afaceri este moratoriul asupra inspecțiilor. Din martie până în septembrie, au fost de aproape 3,5 ori mai puține inspecții decât în aceeași perioadă a anului trecut. Pentru prima dată, au fost mai multe vizite preventive decât inspecții”, a afirmat de asemenea Maxim Reșetnikov.
Una dintre primele măsuri luate de guvernul rus pentru a putea opri exodul companiilor străine după invadarea Ucrainei la sfârșitul lui februarie a fost să stabilească un moratoriu asupra controalelor la agenții economici. Măsura a fost adoptată pe 10 martie.
„Se presupune că economia va depăși recesiunea în 2024 și apoi creșterea economică va reîncepe datorită cererii interne, consumului și investițiilor”, a mai spus miercuri ministrul rus al Dezvoltării Economice.