Guvernul polonez va plăti fermierilor subvenţii în valoare de peste 516,49 milioane de dolari, pentru a-i despăgubi pentru preţurile scăzute la cereale

Publicat: 19 04. 2024, 14:02
Sursa foto: X/ @OlKubrakov

Fermierii din Polonia şi alte ţări membre ale Uniunii Europene au protestat în ultimele luni din cauza preţurilor mici la produsele agricole, care în opinia lor sunt cauzate de importurile mari din Ucraina precum şi de constrângerile care le sunt impuse lor de normele de mediu ale Uniunii Europene.

Pentru subvenții Polonia va folosi banii dedicați sprijinirii refugiaților ucraineni

„Ajutorul este destinat să îi despăgubească pe fermieri pentru pierderile suferite ca urmare a situaţiei de de piaţă, provocată de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, şi să crească cifra de afaceri din vânzările de cereale, accelerând astfel golirea silozurilor înainte de următoarea recoltă”, se precizează în textul actului normativ, anunță Agerpres.

Subvenţiile vor fi finanţate de la Fondul polonez de ajutor, al cărui obiectiv principal este sprijinirea refugiaţilor ucraineni.

Conform reglementărilor în vigoare, Fondul polonez de ajutor va primi la rândul său banii de la economiile realizate în alte părţi ale sectorului public şi posibil de pe urma obligaţiunilor emise de Banca de dezvoltare (BGK) deţinută de statul polonez.