Guvernul Orban vrea să construiască un memorial dedicat Trianonului în fața Parlamentului din Budapesta, urmând ca acesta să aibă 100 de metri – câte unul pentru fiecare an de la semnarea Tratatului de la Trianon, potrivit g4media.ro.
Pereții memorialului vor fi decorați cu peste 13.000 de plăcuțe pe care sunt înscrise localitățile care au aparținut Ungariei înainte de 1918. Maria Schmidt, istoricul de curte al lui Viktor Orban, a declarat că „nici o mie de ani nu ar fi suficienți pentru a trece peste o astfel de tragedie”.
Totuși, proiectul este considerat o formă de revizionism de majoritatea presei din Ungaria care nu este afiliată regimului Orban, se arată într-un material Hungarian Spectrum. Ba mai mult, Andras Gero, un istoric maghiar prieten cu Maria Schmidt, argumentează că, înainte de 1920, Ungaria a fost un stat multinațional, iar amplasarea plăcuțelor cu numele localităților fără a specifica compoziția etnică a municipalităților reprezintă „o formă de revizionism asemănătoare cu perioada interbelică”.
Mai mult, adaugă Gero, „proiectul creează o iluzie nostalgică care nu conduce nicăieri”. De asemenea, guvernul dorește să greveze numele familiilor maghiare în interiorul și exteriorul Memorialului Trianon. Acest lucru ar duce la întărirea conceptului introdus de guvernul Orban în 2010, cel de „apartenență națională”.
Proiectul costă 15 milioane de euro și a fost adoptat, săptămâna trecută, de Guvernul Orban.