Guvernul Orban boicotează dezbaterea din Parlamentul European despre statul de drept din Ungaria

Guvernul Orban boicotează dezbaterea din Parlamentul European despre statul de drept din Ungaria

Guvernul Orban a anunțat că nu va participa la dezbaterea despre statul de drept din Ungaria, care va avea loc pe 30 ianuarie în Parlamentul European, informează MTI preluată de Agerpres.

Anunțul a fost făcut de șeful de cabinet al premierului, Gergely Gulyas, care a precizat că Statul de drept este doar „pretextul pentru a sancţiona Ungaria pentru că a fost prima ţară care şi-a exprimat clar refuzul de primi migranţi”.

Ba mai mult, acesta reclamă un „șantaj” venit din partea instituțiilor europene în ceea ce privește condiționarea accesului la fonduri europene de o evaluarea privind statul de drept.
Declarația de presă a avut loc la scurt timp după ce Comisia Europeană, a trecut la a doua fază a procedurii de infringement iniţiată împotriva Ungariei pentru legea de combatere a migraţiei ilegale, căreia guvernul lui Orban îi spune legea „stop Soros”.

Executivul comunitar a trimis, în luna iulie, Guvernului de la Budapesta o scrisoare de notificare prin care-l atenționează că așa-zisa lege „stop Soros” contravine legislației europene, inclusiv din cauza dispoziţiilor ce restrâng accesul migranţilor în zonele de tranzit de la graniţă sau califică drept infracţiuni acţiunile de ajutorare a migranţilor.

Totuși, Guvernul maghiar nu a respectat solicitările din notificare, astfel că gardianul Tratatelor îi va trimite o „opinie motivată”, al doilea pas al procedurii de infringement. Dacă Budapesta nu se conformează într-un termen de două luni, atunci Bruxelles-ul ar putea trimite dosarul Curţii de Justiţie a UE.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`