Guvernul Olandei a trimis în România o misiune de evaluare privind aderarea la Schengen

Publicat: 16 11. 2022, 16:16
Foto: Hepta.ro / Abaca Press / Utrecht Robin/ABACA

Guvernul Țărilor de Jos a trimis o misiune de evaluare în România ca să verifice stadiul de îndeplinire a criteriilor necesare pentru aderarea la spațiul Schengen, susțin surse oficiale pentru G4Media.

Olanda a trimis în România o misiune de evaluare privind aderarea la Schengen

Misiunea, care este alcătuită din experți, va dura până la sfârșitul săptămânii și a venit la București la invitația autorităților române. Olanda nu participase la misiunea UE din octombrie, o misiune despre care premierul Mark Rutte spunea că ar fi fost „limitată” și nu ar fi atins toate subiectele.

Misiunea olandeză de evaluare se concentrează pe aspecte referitoare la modalitatea de acordare a vizelor, protecția datelor și schimbul de informații dintre autoritățile române și cele din restul statelor UE, arată informațiile G4Media.

Despre această misiune a vorbit miercuri și comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johannson, care nu a oferit detalii despre scopul demersului.

„E foarte important ca toată informația să fie pe masă. Comisia Europeană lucrează acum. Olanda nu se opune aderării României la Schengen, dar trebuie să o facem într-o manieră corectă, de aceea am menționat MCV, trebuie să avem un stat de drept structural mai bun. Despre corupție, crima organizată, despre asta e MCV și apoi trebuie să apreciem împreună”, susținea premierul olandez Mark Rutte, în octombrie, în timpul vizitei efectuate în România.

„Misiunea de evaluare ar putea fi mai largă, mai profundă, așteptăm rezultatele, deci nu pot să vă dau un termen, dar nu vom lua mai mult timp decât necesar”, mai spunea Mark Rutte.

Comisia Europeană a invitat Consiliul UE să ia „fără întârziere” deciziile necesare pentru a permite României, Bulgariei și Croației să devină membre cu drepturi depline ai spațiul Schengen.

Decizia ar urma să fie luată la Consiliul JAI din perioada 8-9 decembrie, însă hotărârea trebuie luată cu unanimitate de voturi și există semnale că țări ca Olanda sau, mai nou, chiar Suedia s-ar putea opune inițiativei.