Guvernul francez a redus, în prima sa şedinţă, salariul preşedintelui şi miniştrilor cu 30%

Publicat: 17 05. 2012, 18:46
În prima ședință a Executivului francez în noua sa componență miniștrii au adoptat o hotărâre prin care își diminuează propriile salarii cu 30%, informează Business Recorder. De altfel, aceasta fusese...

În prima ședință a Executivului francez în noua sa componență miniștrii au adoptat o hotărâre prin care își diminuează propriile salarii cu 30%, informează Business Recorder.

De altfel, aceasta fusese și una din prioritățile din programul socialistului Jean-Marc Ayrault.

De asemenea, a fost diminuat și salariul președintelui cu același procent.

Salariul preşedintelui, care a crescut cu 170% din 2007, ajungând la 19.000 de euro după alegerea conservatorului Nicolas Sarkozy, va atinge, de-acum, un pic peste 13.000 de euro pe lună.

Membrii cabinetului Ayrault se vor concentra pe mai departe pe controlarea crizei financiare din Europa, cu scopul de a readuce Uniunea Europeană pe creștere economică.