Dacă Londra și Bruxellesul nu ajung la o înțelegere până în octombrie, Regatul Unit va fi gata să accepte asta și să „meargă mai departe”, ar urma să spună premierul Boris Johnson luni, potrivit unui comunicat de presă citat de Politico Europe, prin care demnitarul britanic subliniază că guvernul său se pregătește de un Brexit fără acord comercial.
Cele două părți intenționează să ajungă la un acord cu privire la comerț și viitoarele relații înainte de reuniunea liderilor UE planificată pentru 15 octombrie, astfel încât înțelegerea să fie gata până la momentul în care perioada de tranziție din Brexit va expira, lucru ce se va întâmpla la finalul acestui an. Marea Britaniea ieșit formaldin UE în ianuarie, iarperioada de tranziție post-Brexitse încheie la 31 decembrie, cu schimbări majore la orizont.
„Dacă nu ne putem înțelege până atunci, nu văd un acord de liber schimb între noi și ar trebui ca acest lucru să fie acceptat de ambele părți, și să mergem mai departe”, va spune Boris Johnson luni, potrivit comunicatului de presă transmis către mass-media înainte de runda de negocieri din această săptămână, care debutează marți la Londra.
Premierul britanic a explicat că în acest scenariu va exista „un aranjament comercial cu UE precum al Australiei”.
„Vreau să fiu foarte clar în această privință, după cum am spus încă de la început, că va fi un deznodământ bunt pentru Regatul Unit. Ca guvern ne pregătim, la frontierele și porturile noastre, să fim gata pentru acest lucru”, a adăugat el.
Cu această ocazie, premierul Boris Johnson și-a reiterat și apelurile către UE, căreia îi solicită să ofere Regatului Unit un acord comercial similar cu cel pe care îl are cu Canada. Cu toate acestea, Bruxellesul a explicat că, având în vedere proximitatea geografică și relațiile apropiate pe care le are cu Marea Britanie, acest lucru este imposibil.
„Chiar și în această etapă avansată, dacă UE este gata să își regândească actuala poziție și să fie de acord cu asta, aș fi încântat”, a mai spus Boris Johnson, care a adăugat că Marea Britanie nu își permite și nu va „compromite aspectele fundamentale cu privire la ceea ce înseamnă să fii o țară independentă pentru a o obține”.
Negocierile referitoare la viitoarea relație dintre Marea Britanie și UE au intrat într-un blocaj, în condițiile în care nici una, nici alta nu vor să dea înapoi pe probleme legate de ajutorul de stat și pescuit – cele mai mari piedici în ajungerea la un consens.
Runda anterioară de discuții de la Bruxelles s-a încheiat aproape fără niciun progres, ceea ce a alimentat pesimismul de ambele părți.
În marja negocierilor din capitala UE, negociatorul-șef al UE a acuzat Regatul Unit că a eșuat în a se implica în discuții constructive referitoare la viitoarele relații dintre Bruxelles și Londra, în unul dintre cele mai sonore avertismente pe care le-a lansat până acum pe tema lipsei de progres în perfectarea unui acord, potrivitEuronews.