Guvernul afgan a salutat duminică anunțul preşedintelui SUA, Donald Trump, privind întreruperea negocierilor cu talibanii

Publicat: 08 09. 2019, 16:04
Sursă foto: hepta.ro

Guvernul afgan a salutat duminică anunțul preşedintelui SUA, Donald Trump, privind întreruperea negocierilor cu talibanii.

Biroul preşedintelui Ashraf Ghani reaminteşte într-un comunicat că a insistat „mereu asupra faptului că o pace adevărată poate fi atinsă numai dacă talibanii pun capăt uciderii afganilor, acceptând o încetare a focului şi discuţii directe cu guvernul afgan”, scrie afp.

Preşedintele american a anunţat sâmbătă sfârşitul negocierilor de pace angajate din decembrie cu talibanii.

El le-a reproşat în special că au încercat „cu bună ştiinţă să crească presiunea asupra SUA” prin atentate, dintre care unul s-a soldat cu uciderea unui militar american la Kabul joi.

Un altul, care a avut loc luni, s-a soldat cu 16 morţi. În ambele atentate şi-a pierdut viaţa şi câte un cetăţean român.