Blocaj privind formarea unui nou Guvern în Spania: Socialiștii și Podemos nu reușesc să cadă la un acord
Alegerile legislative din Spania ar putea fi repetate în condițiile în care socialiștii premierului Pedro Sanchez și partidul de extremă-stânga Podemos nu reușesc să ajungă la un acord privind formarea noii majorități de la Madrid.
Întâlnirea pe care Pedro Sánchez și Pablo Iglesias au avut-o marți, a cincea de la alegeri și cu două săptămâni înainte de învestitura programată, a fost încă o dată neconcludentă, iar șansele de a ajunge la un acord par tot mai mici.
Dezacordul dintre Sánchez și Iglesias este redus la prezența Podemos într-un guvern de coaliție – și partidul a solicitat nici mai mult, nici mai puţin decât vicepreședinția executivului. Podemos dezminte solicitarea – fapt care a servit doar ca cele două partide să se distanțeze şi mai mult, probabil definitiv.
„Spania are nevoie de un guvern de coaliție de stânga și sperăm să convingem PSOE să își relaxeze poziția; propunerea sa, potrivit căreia guvernul ar trebui să fie al unui singur partid este în dezacord cu ceea ce au votat cetățenii”, a declarat liderul Podemos, citat de ziarele spaniole, la finalul întâlnirii.
Răspunsul PSOE, prin intermediul secretarului său adjunct și purtătorului de cuvânt pe lângă Cortes, Adriana Lastra, a fost la fel de dificil: „întâlnirea nu a avut succes; se pare că Iglesias este mai preocupat de numele din Consiliul de Miniștri decât de politicile care ar trebui să fie dezvoltate”.
Votul pentru învestitură (22 și 23 iulie) este soluționat cu o majoritate absolută. Dacă nu se va înregistra, după două zile votul va fi repetat și guvernul va avansa cu o majoritate simplă.