UE trebuie să se pregătească pentru declanşarea „stării de urgenţă”, din cauza riscului intrării Greciei în incapacitate de plăţi, afirmă Guenther Oettinger, comisarul UE Economie şi Societate Digitală. Grecia are o datorie totală de 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE).
Negocierile Greciei cu reprezentanţii Comisiei Europene, ai Băncii Centrale Europene şi ai Fondului Monetar Internaţional au intrat într-un nou impas, astfel că economia Greciei ar urma să intre în incapacitate de plăţi de la 1 iulie.
„Trebuie să elaborăm un plan de urgenţă pentru că Grecia ar urma să ajungă într-o stare de urgenţă. Sursele energetice, salariile şefilor poliţiei, resursele medicale şi produsele farmaceutice trebuie asigurate”, a atras atenţia Guenther Oettinger, citat de Reuters, notează Mediafax.
Însă premierul de extremă-stânga al Greciei, Alexis Tsipras, ajuns la putere prin promisiunea opririi austerităţii, le-a cerut liderilor europeni să îşi schimbe atitudinea.
„Vom aştepta cu răbdare până când instituţiile financiare vor deveni realiste. Nu avem dreptul de a îngropa democraţia europeană în locul unde s-a născut”, a declarat Tsipras pentru cotidianul grec Efimerida ton Syntakton.
În cazul intării în incapacitate de plăţi, Grecia riscă să fie exclusă din zona euro şi să organizeze alegeri legislative anticipate.