Grevă majoră de Crăciun pe aeroporturile din Marea Britanie. Angajații cer mărire de salariu și siguranță la locul de muncă

Publicat: 08 12. 2022, 10:19
Actualizat: 08 12. 2022, 11:20
Foto: Pixabay

Se anunță o grevă majoră de Crăciun pe aeroporturile din Marea Britanie. Angajații de la frontieră cer o mărire salarială de 10% și o mai mare siguranță a locului de muncă, fără riscul disponibilizărilor.

Vor fi afectate aeroporturile din Birmingham, Cardiff, Gatwick, Glasgow, Heathrow și Manchester

Mișcările de protest vor avea loc între 23 și 26 decembrie și din 28 până pe 31 decembrie. Vizate sunt aeroporturile din Birmingham, Cardiff, Gatwick, Glasgow, Heathrow și Manchester.

Acțiunea angajaților de la fronieră va avea loc în contextul în care s-au anunțat deja greve în transportul public din Regatul Unit în perioada dinaintea Crăciunului.

Și 40.000 de lucrători feroviari au anunțat că vor intra în grevă cu doar o săptămână înainte de Crăciun
Marea Britanie se confruntă cu un sezon festiv sumbru după ce 40.000 de lucrători feroviari au anunțat că vor intra în grevă cu doar o săptămână înainte de Crăciun, anunță The Sun.

Noile date ale grevei trenurilor din Marea Britanie au fost anunțate, sindicatele vizând Crăciunul și sărbătorirea Cupei Mondiale de fotbal, sursă foto: captură YT

Membrii sindicatului RMT vor abandona căile ferate din întreaga țară pe 13, 14, 16 și 17 decembrie – ultima săptămână a Cupei Mondiale.