Sindicaliștii de la metroul londonez anunță că vor intra în grevă miercuri seara și joi, după ce negocierile au eşuat din cauza unui conflict cu privire la turele de noapte, informează AFP.
Protestul, al doilea de acest fel, din ultimele luni, va afecta milioane de navetişti şi turişti din capitala britanică.
Negocierile au eșuat din cauza planurilor primarului Boris Johnson de introduce serviciul în nopţile de vineri şi sâmbătă începând din 12 septembrie. Sindicaliștii au cerut amânarea introducerii noilor servicii și au acuzat managementul că a fost „total inflexibil” în negocieri.
„Regretăm cu adevărat disconfortul pe care îl va genera această grevă, însă vina aparţine încăpăţânării primarului, care insistă asupra lansării acestui proiect în septembrie în loc să aloce mai mult timp pentru a se ajunge la o înţelegere negociată”, se arată într-un comunicat al sindicatului conductorilor de metrou ASLEF, informează sursa citată.
Potrivit directorului de operaţiuni al reţelei londoneze de metrou Steve Griffiths, London Underground a prezentat sindicaliștilor o ofertă „extrem de corectă”.
În luna iulie, întreaga rețea de metrou din Londra a fost închisă pentru 24 de ore, pentru prima dată din 2002.