Grevă în New York, înaintea alegerilor prezidențiale. Cerințele sindicaliștilor (VIDEO)
Echipa tehnică de la The New York Times a declanșat o grevă pe termen nelimitat cu o zi înainte de alegerile prezidențiale din SUA, ceea ce ar putea afecta acoperirea rezultatelor alegerilor.
Cerințetele sindicaliștilor
Sindicatul Times Tech Guild reprezintă peste 600 de manageri de date, ingineri, designeri, dezvoltatori de software și personal tehnic care se ocupă de sistemele care alimentează site-ul și aplicațiile publicației, informează Știri pe surse.
Sindicaliștii cer salarii mai mari, condiții de muncă mai bune și securitate în locurile de muncă. Aceștia au transmis că încă nu au primit niciun răspuns pe placul lor legat de cerințele lor de la conducere.
„În pofida riscului unei greve care să perturbe accesul la informaţii în timpul alegerilor prezidenţiale, conducerea nu a reuşit să răspundă în mod semnificativ principalelor revendicări ale salariaţilor din sectorul tehnologic”, anunţă sindicatul.
Ce a răspuns conducerea
Conducerea i-a spus sindicatului că acele posturi sunt deja unele dintre cele mai pbine plătite, având în vedere că unele se află printre cele mai căutate din sectorul tech.
„Abia aşteptăm să continuăm să lucrăm împreună cu Tech Guild pentru a ajunge la un contract echitabil care să ţină cont de faptul că ei sunt printre cei mai bine plătiţi contributori individuali ai întreprinderii şi că jurnalismul este prioritatea noastră absolută. Ne aflăm într-una dintre cele mai importante perioade de acoperire pentru cititorii noştri şi şi am implementat planuri solide pentru a ne asigura că suntem în măsură să ne îndeplinim misiunea şi să ne servim cititorii”, a anunţat un purtător de cuvânt al întreorinderii.
The New York Times a înregistrat o cifră de afaceri de 640,2 milioane de dolari în al treilea trimestru, fiind mai mare decât aceeași perioadă a anului trecut, când a fost 598,3 milioane de dolari. În plus, profitul net a fost de 64,1 milioane de dolari, mai multe decât aceeași perioadă de anul trecut.