Greta Thunberg, din nou în fața instanței / Activista de mediu este acuzată pentru a doua oară că a nerespectat ordinele autorităților

Greta Thunberg, din nou în fața instanței / Activista de mediu este acuzată pentru a doua oară că a nerespectat ordinele autorităților
Sursa foto: Facebook / Greta Thunberg

Greta Thunberg este din nou în fața instanței, după ce a fost acuzată de nerespectarea autorităților  de a elibera zona, după ce a blocat, alături de alți activiști, pentru a doua oară, un port din Malmo, Suedia, relatează BBC.

Activista suedeză este acuzată că nu a respectat ordinul poliției de a părăsi un protest organizat într-un port din Malmo, Suedia, la doar câteva luni de când a fost condamnată pentru infracțiune similară.

După aflarea verdictului, tânăra activistă de mediu, alături de alți activiști s-au întors în port, fiind îndepărtați și de data aceasta de poliție.

Greta Thunberg a ajuns din nou în fața instanței

Următorul proces în cazul Gretei Thunberg este programat pentru miercuri, 27 septembrie.

Demonstrația din 24 iulie nu a fost autorizată și a perturbat traficul, a spus procurorul suedez Isabel Ekberg, într-o declarație.

Thunberg, alături de alți activiști, a încercat să împiedice traficul și intrarea și ieșirea din port pentru a protesta împotriva folosirii combustibililor fosili.

Acest protest a avut loc la câteva ore distanță după ce activista de mediu a fost condamnată și amendată cu 2.500 de coroane suedeze, pentru un protest asemănător de pe 19 iunie, în același port.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`