Grecia: Yanis Varoufakis a ajuns la spital. Fostul ministru de Finanțe a fost atacat de 20 de indivizi cu cagule
Yanis Varoufakis, ministru de Finanțe în Grecia în timpul crizei datoriilor din 2015, a ajuns la spital după ce a fost bătut de un grup de circa 20 de indivizi cu cagule, informează DPA.
Varoufakis, la spital după ce a fost bătut
Fostul ministru a fost bătut la ieşirea dintr-un restaurant. El a fost pus la pământ și lovit cu pumnii și picioarele. A ajuns la spital cu nasul fracturat.
Ulterior, pe Twitter, Varoufakis a mulțumit pentru mesajele de susținere pe care le-a primit.
„Nu erau anarhişti, de stânga, comunişti sau membri ai vreunei mişcări. Bătăuşi plătiţi şi aşa şi arătau. Ei au invocat în mod stângaci minciuna că m-aş fi vândut troicii (Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană – n.r.). Nu-i vom lăsa să ne dezbine. Înainte!”, a mai scris el.
Partidul său, Mera25, a calificat atacul drept „fascist”.
Fost ministru de Finanțe, Yanis Varoufakis e acum parlamentar.