Rata şomajului a atins un nivelul record în Grecia, a anunţat Autoritatea pentru statistică din această ţară. Falimentele care au afectat mai multe companii elene i-au lăsat fără un loc de muncă în special pe tineri. Criza financiară a lovit puternic în economia Greciei, presată de măsurile de austeritate impuse de creditorii externi.
În luna mai, rata şomajului a fost de 23,1%, în comparaţie cu 22,6%, cât s-a înregistrat în aprilie. Cea mai ridicată rată a şomajului, de 54,9%, este la tinerii cu vârsta între 15 şi 24 de ani, urmată de categoria de vârstă 25-34 de ani, unde şomajul a ajuns la 31,6%. În aceeaşi perioadă a anului trecut, a fost de 16,8%.
Grecia avea în luna mai, 1,147 milioane de şomeri şi o populaţie de 11 milioane de locuitori. Numărul angajaţilor a scăzut la 3,81 milioane, potrivit Elstat. Rata şomajului în Grecia este mult mai ridicată decât media zonei euro, care în mai a fost de 11,1% şi a urcat la 1,2% în iunie.
Recesiunea a afectat puternic economia Greciei. Reducerile bugetare impuse de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional au condus la un val de falimente şi închideri ale companiilor elene, ceea ce a dus la un nivel record al şomajului.
Produsul Intern Brut al Greciei a înregistrat o contracţie anuală de 6,5% în primul trimestru al acestui an. Presaţi de măsurile de austeritate cerute de creditorii internaţionali, oficialii eleni intenţionează să reducă pensiile. Scăderea ar putea varia între 2 şi 3% pentru pensiile mici, până la 15%, pentru cele mai mari.