Grecia: O persoană a murit în urma inundațiilor din vestul țării. Nivelul apei a depășit înălțimea de doi metri

Publicat: 06 02. 2012, 09:44
O personă şi-a pierdut viaţa şi alte câteva sute au fost evacuate în vestul Greciei. Ploile torenţiale şi alunecările de teren din ultimele zile au dus la declararea stării de urgenţă în Pyrgos şi Olympia...

O personă şi-a pierdut viaţa şi alte câteva sute au fost evacuate în vestul Greciei. Ploile torenţiale şi alunecările de teren din ultimele zile au dus la declararea stării de urgenţă în Pyrgos şi Olympia Antică, cele mai afectate municipalităţi.

Singura victimă, o femeie în vârstă de 82 de ani, a fost suprinsă de un torent violent şi a murit înecată. Pompierii, poliţia şi armata au intervenit în forţă pentru a salva familiile blocate în case ori maşini, după ce râurile şi-au ieşit din matcă şi au înghiţit totul în calea lor.

Pe alocuri, apa revărsată a depăşit înălţimea de doi metri. De asemenea, oficialităţile au ordonat evacuarea spitalului din Pyrgos, iar cei optzeci şi cinci de pacienţi au fost transferaţi către alte unităţi medicale.