Grecia la răscruce. IIF: Creditorii privați au făcut oferta maximă. Primiți sau alegeți calea defaultului

Publicat: 23 01. 2012, 13:56

Grecia a primit cea mai bună ofertă de reducere a datoriilor pe care sunt dispuși să o facă investitorii privați. Deținătorii privați de titluri de stat emise de statul grec au făcut oferta “cea mai bună”, decizia privind un accord fiind acum în terenul celor de la Fondul Monetar Internațional (FMI) și Uniunea Europeană (UE), a declarat șeful Institutului Internațional de Finanțe (IIF), Charles Dallara, care reprezintă interesele creditorilor privați în aceste negocieri.

Dallara a declarat că speră ca UE și FMI să fie de acord cu termenii în care sunt dispuși să participe investitorii privați la planul de salvare a Greciei de la default și colaps economic. Finanțistul a refuzat să detalieze termenii oferiți, în cadrul discuțiilor reluate pe 18 ianuarie.

“Avem șansa unui acored istoric în privința unui sprijin voluntar al sectorului privat”, a declarat Dallara, ieri, la o televiziune din Atena. “Totul depinde acum, în realitate, de reacția liderilor europeni și, bineînțeles, de cea a FMI la această propunere”, a spus el, citat de businessweek.com.

Oficialii europeni și creditorii privați agreaseră în octombrie să reducă cu 50% datoria Greciei de 200 de miliarde de euro, prin preschimbarea voluntară a titlurilor de stat ajunse la maturitate cu alte garanții. Scopul operațiunii fiind de a reduce datoria suverană elenă  la 120% până în 2020, față de 160% cât este în prezent.

Acordul cu investitorii privați este și o condiție a unui al doilea pachet de ajutor financiar din partea FMI și UE, pentru Grecia, care pe 20 martie ar trebui să răscumpere titluri de stat ajunse la maturitate în valuare de 14,5 miliarde de euro.

Situația se agravează

Cele două părți nu au izbutit încă să cadă la un acord privind dobânda și termenul de maturizare al noilor titluri emise de statul grec, care vor determina dimensiunile pierderilor asumate de investitori.

Chiar dacă Grecia și IIF au anunțat că discuțiile de la Atena au dus la progrese notabile, eșecul privind finalizarea unui acord înainte de reuniunea miniștrilor de finanțe din UE ar putea afecta încrederea investitorilor.

După doi ani de reduceri salariale și creșteri de taxe, economia Greciei s-a contractat anul trecut cu 6%, potrivit ultimelor estimări ale FMI, față de scăderea de 3,8% prognozată în iunie.

Deși Dellara nu a comentat în interviul acordat zvonurile potrivit cărora creditorii au propus o dobândă pentru noile titluri de 4%, acesta a spus că oferta pe care a primit-o premierul grec, Lucas Papademos, este “oferta maximă a investitorilor privați”.

“Suntem la o răscruce. Fie alegem o restructurare voluntară a datoriei sau alternativa este  să alegem calea defaultului”, a spus el.