Grecia cere UE activarea mecanismului de protecție civilă pentru a primi ajutor în gestionarea afluxului de imigranți

Publicat: 03 12. 2015, 23:51

Grecia a solicitat Uniunii Europene activarea mecanismului de protecție civilă pentru a primi ajutor în gestionarea afluxului de imigranți, în contextul în care ea a fost acuzată de mai multe state că nu a apărat eficient frontierele, iar presa a evocat chiar posibilitatea suspendării ei din Schengen.

”Am făcut solicitarea astăzi și nu în urmă cu câteva luni pentru că atunci nu am avut posibilitatea să evaluăm necesitățile exacte”, a declarat ministrul grec al imigrației, Yanis Mouzales, potrivit EFE, citată de Agerpres.

Acesta a mai susținut că autoritățile de la Atena au nevoie mai ales de autobuze, ambulanțe, generatoare de electricitate, corturi, pături și de îmbrăcăminte pentru iarnă.

Întrebat despre informațiile legate de o posibilă suspendare a Greciei din Schengen, Mouzales a declarat că inițiativa vine din partea unor ”state membre, precum Ungaria, care tratează refugiații așa cum știm cu toții”.

Totuși, el a criticat și Uniunea Europeană în ansamblu pentru că nu a sprijinit Grecia suficient pentru a gestiona valul de imigranți. În sprijinul afirmațiilor sale, el a explicat că în Grecia au fost trimiși numai 40 de agenți Frontex din cei 1.600 solicitați.