Grecia ar putea închiria situri istorice pentru a face rost de bani

Grecia ar putea închiria situri istorice pentru a face rost de bani

Deputatul grec Gerasimos Giakoumatos, deputat din partea partidului conservator Noua Democrație, a propus închirierea binecunoscutelor vestigii grecești pentru a aduce mai mulți bani la buget, scrie cotidianul german Bild.

Măsura este preferabilă tăierii salariilor și pensiilor, a motivat Giakoumatos.

”Trebuie să închiriem Acropole, precum şi alte situri de patrimoniu unor companii private pentru a face rost de bani la buget. Este mai bine să dăm cu chirie valorile noastre istorice decât să tăiem şi mai mult salariile”, a spus el.

Măsura s-ar aplica mai multor situri istorice, inclusiv a celor din patrimoniul național.

Principalul obiectiv turistic este Acropole din Atena. Obiectivul va fi deschis non-stop, iar închirierea va aduce un venit sigur și va impulsiona turismul, a fost de părere deputatul.

”Sunt francezii mai deștepți ca noi pentru că închiriază palatul Versailles?” a adăugat oficialul grec.

De exemplu, o zi de filmări pentru reclame video în interiorul clădirii antice s-ar ridica pană la 1.600 de euro.

Măsura propusă de el a atras critici dure atât din partea mass media cât și a poporului gerc, care consider măsura o ofensă.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`