Grecia a raportat primul deces cauzat de hepatita de origine necunoscută la copii

Publicat: 07 07. 2022, 07:31
Actualizat: 07 07. 2022, 07:32
Sursa Foto: Pixabay

În Grecia, un bebeluş a murit, miercuri, din cauza hepatitei acute severe, a informat agenţia naţională de sănătate a ţării, EODY, preluat de Reuters.

Primul deces cauzat de hepatita de origine necunoscută

Potrivit sursei citate, bebeluşul de 13 luni a fost internat în spital şi diagnosticat cu insuficienţă hepatică şi edem cerebral din pricina hepatitei acute severe.

Un focar de hepatită severă la copii mici a fost semnalat pentru prima dată în aprilie în Marea Britanie şi de atunci a afectat zeci de alte ţări, relatează Reuters.

În luna iunie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a transmis că 33 de ţări au raportat 920 de cazuri probabile de hepatită acută severă la copii, un salt de 270 de cazuri faţă de luna mai.

Până în acest moment, Grecia a înregistrat alte 11 cazuri care îndeplinesc criteriile unui „caz probabil” de boală, a precizat agenţia, dar aceste cazuri „nu au necesitat un tratament special şi nici nu au prezentat complicaţii”.