Grav accident rutier în India: 25 de persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a prăbușit într-o prăpastie

Grav accident rutier în India: 25 de persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a prăbușit într-o prăpastie
Foto: publika.md

Un grav accident de circulație a avut loc duminică în statul indian Odisha după ce un autocar s-a prăbușit într-o prăpastie, potrivit unei agenții de presă indiane, citată de AFP.

În urma accidentului 25 de persoane și-au pierdut viața. Autocarul care s-a răsturnat transporta circa 40 de membri ai unei trupe de artiști, printre aceștia femei și copii.

Totul s-a întâmplat în momentul în care șoferul a încercat să intre într-o curbă strânsă pe un drum de munte.

"Până în prezent, au fost descoperite 25 de corpuri, iar 11 persoane, care sunt într-o stare critică, au fost salvate", a declarat Sarah Sharma, comandantul poliției din provincia Deogarh, locul în care a avut loc accidentul.

Echipele de salvare au muncit mult la descarcerarea autovehiculului din cauza reliefului, dar și a vizibilității reduse din cauza întunericului.

Un alt accident grav a avut loc în luna februarie, atunci când un autocar s-a prăbușit de pe un pod într-un râu.

Arterele rutiere din India sunt unele din cele mai periculoase din lume. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, în fiecare an peste 200.000 de oameni își pierd viața.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
01:05 - Partida România – Kosovo din Liga Naţiunilor, întreruptă în minutul 90+5 după ce jucătorii kosovari au ieșit de pe teren. Ei n-au mai vrut să revină și, cel mai probabil, tricolorii vor câștiga cu 3-0 „la masa verde”
00:13 - Rareș Bogdan, despre documentul publicat de Guvern: „Marcel Ciolacu minte, și-l dorește cu disperare pe Simion în turul 2 și încearcă să-i ducă de nas pe alegători”. Argumentele liderului liberal
23:57 - Cancelarul Karl Nehammer, despre decizia Gazprom de a nu mai livra gaze naturale Austriei: „Nu ne vom lăsa şantajaţi şi nu vom fi puşi în genunchi”
23:44 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt îndreptați împotriva mea. În ultimele zile au început să-mi vorbească foarte urât. DGASPC nu face destul pentru a mă ajuta / Înmormântarea lui Prigoană, de rit satanist (VIDEO)
23:09 - Angajata unui spital din Capitală, acuzată că ar fi furat produse medicale. Bunurile erau apoi vândute de soțul ei în cabinete stomatologice
22:55 - Cătălin Manea: „Eu îl știu pe George Simion din Parlament și nu știu să fi avut vreun proiect, vreo realizare” / „Premierul Ciolacu nu a mințit în privința sa” (VIDEO)
22:24 - Accident între un autocar și o mașină, în județul Neamț. Șoferul, scos din autoturism de către martori
22:18 - Cristina Prună, despre Lasconi: Cred că românii au nevoie și au dreptul să aibă un președinte fără legături cu vechiul sistem, cu toate aceste privilegii perpetuate de-a lungul anilor (VIDEO)
22:05 - Goana pentru alimentele care vor fi pe masa de Crăciun a început. Ce produs cumpără românii încă de pe acum, de frica scumpirilor
22:02 - Ionel Bogdan (PNL), după documentul publicat de către Guvernul României primit de la autoritățile ucrainene: „În acest moment, PSD are o retorică foarte apărătoare la adresa lui George Simion” (VIDEO)