Grav accident feroviar în Egipt. Cel puțin 32 de morți și 66 de răniți (VIDEO)

Publicat: 26 03. 2021, 14:51

Grav accident feroviar, vineri, în sudul Egiptului. Cel puţin 32 de persoane au murit și aproximtiv66 au fost rănite, după ce două trenuri s-au ciocnit frontal.Accidentul feroviar a avut loc în apropierea oraşului Sohag, la circa 500 de kilometri sud de Cairo.

36 de ambulanțe au fost detașatela fața locului, iar victimele au fost duse la spitalele locale, a declarat ministerul sănătății într-un comunicat, potrivit jpost.com.

Imaginile din presa locală arăta vagoanele de tren deraiate deasupra unui canal de apă.
„Trenurile s-au ciocnit în timp ce mergeau la viteze nu foarte mari, însădouă vagoane au deraiat și un al treilea s-a răsturnat”, a declarat o sursă de securitate pentru Reuters.

Egiptul are una dintre cele mai vechi și mai mari rețele feroviare din regiune, iar accidentele cu victime sunt frecvente.