Gheţarii din Munţii Alpi sunt din ce în ce mai instabili, pe măsură ce canicula este tot mai prezentă, iar asociată schimbările climatice apar pături de gheaţă considerate mult timp inactive, conform Reuters.
De exemplu, un gheţar s-a prăbuşit duminică pe muntele Marmolada, care, cu înălţimea de 3.343 de metri, este cel mai înalt pisc montan din regiune, iar în urma prăbușirii cel puţin şapte persoane au murit, conform celui mai recent bilanţ transmis de autorităţile din Italia, citat de DPA.
Giovanni Baccolo, un cercetător specializat în analize de mediu şi profesor de glaciologie la Universitatea Milano-Bicocca, a declarat că „Această vară din 2022 ar putea deveni furtuna perfectă pentru gheţari”. El a amintit și de absenţa zăpezii din perioada iernii, respectiv de începutul verii din acest an foarte călduros.
Luca Zaia, guvernatorul provinciei Veneto, a declarat că temperaturile de pe vârful Marmolada, situate de obicei în jurul punctului de îngheţ pe timpul verii, au ajuns sâmbătă la valoarea de 10 grade Celsius, conform Digi24.ro.
Profesorul Baccolo le transmite pasionaţiilor de drumeţii, care se îndreaptă spre regiunile montane, pentru a scăpa de căldura verii ar trebui să fie atenţi în legătură cu zonele spre care se aventurează.
„Îi invit pe cei care merg spre regiuni montane înalte în această vară să dea dovadă de mai multă precauţie. Problema este că s-ar putea să nu mai fie suficient să ‘citeşti’ semnele unui gheţar aşa cum puteau fi ele interpretate până acum”, a adăugat cercetătorul italian.
De asemenea, Poul Christoffersen, profesor de glaciologie la Universitatea Cambridge din Marea Britanie spune că „Gheţarii de mare altitudine, precum Marmolada, sunt adeseori abrupţi şi se bazează pe temperaturi scăzute, sub pragul de zero grade Celsius, pentru a rămâne stabili”.
„Însă schimbările climatice înseamnă tot mai multă apă provenită din topirea gheţii, care eliberează o căldură ce încălzeşte gheaţa (formată dacă apa îngheaţă din nou) sau chiar mai rău decât asta: ridică gheţarul de pe roca aflată la baza lui şi provoacă o prăbuşire bruscă şi de neoprit”, a mai spus acesta.