Printre persoanele afectate de prăbușirea ghețarului din Alpii italieni nu se află cetățeni români, a transmis Ministerul de Externe.
Misiunea de căutare a celor dispăruți în avalanșă a fost suspendată temporar din cauza condițiilor meteo. Procedurile de identificare a victimelor sunt în desfășurare. Reprezentanții misiunii diplomatice de la Roma și ai Consulatelor Generale ale României la Trieste și Milano se află în dialog permanent cu autoritățile italiene, a dat asigurări MAE.
MAE s-a autosesizat în urma incidentului produs pe 3 iulie, la nivelul Ambasadei României la Roma fiind constituită o celulă de criză.
„Potrivit informațiilor preliminare obținute de la autoritățile italiene, până la acest moment, printre persoanele afectate nu au fost identificați cetățeni români. MAE precizează că procedurile de identificare a victimelor sunt în desfășurare, iar activitățile de căutare a persoanelor dispărute au fost suspendate temporar, pe fondul condițiilor meteorologice care nu permit accesul echipelor de salvatori în condiții de siguranță”, a transmis Ministerul printr-un comunicat.
MAE precizează că la nivelul Ambasadei României la Roma și al celor două Consulate Generale din Trieste și Milano nu au fost primite solicitări de asistență consulară.
În schimb, la nivelul Departamentului Consular din cadrul Centralei MAE a fost recepționată o solicitare de sprijin din partea unei familii din România.
Autoritățile române păstrează legătura cu cele italiene și sunt pregătite să ofere asistență consulară, a mai precizat MAE.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Trieste: +39 040 411 652, +39 040 452 8136, +39 040 416 350 și ale Consulatului General al României la Milano: +39 0240098207, +39 0240074018.
De asemenea, mai sunt disponibile numărul de telefon de urgență al Consulatului General al României la Trieste: +39 340 8821688 și cel al Consulatului General al României la Milano: +39 366 108 1444.