Statele din Uniunea Europeană au aprobat un plan de reducere coordonată a consumului lor de gaze. Gheorghe Ialomiţianu, fost ministru de Finanţe, acum vicepreşedinte PMP, a explicat, pentru B1 TV, că planul agreat va fi aplicat, dar sigur vor exista derogări. Acesta a mai precizat că acordul demonstrează solidaritatea membrilor Uniunii în fața șantajului rusesc. Ialomiţianu a explicat și ce ar putea negocia România la Bruxelles.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1 TV.
Planul „înseamnă solidaritate între țările din UE, să nu mai fim dependenți de Rusia, de șantajul Rusiei.
Guvernele declară că nu-s de acord, dar când ajung la Bruxelles, depinde ce spun două țări, cele mai puternice – Germania și Franța. Și nu cred că președinta Comisiei Europene a lansat acest program fără să se consulte cu cancelarul german și președintele Franței.
Deci acest program se va aproba, cu derogări. Depinde acum fiecare țară cum va implementa, dar acest program va fi pentru toate țările din UE, pentru a respecta acele sanțiuni date Rusiei de UE și NATO”, a declarat Gheorghe Ialomițianu, pentru B1 TV.
Fostul ministru de Finanțe a explicat apoi ce ar putea negocia România la Bruxelles în acest nou context.
„România ar putea să joace un rol foarte important, să ceară consituirea unui fond la nivelul UE pentru a-l pune la dispoziție României și altor țări care au posibilitatea să exploateze gaze, cum avem noi în Marea Neagră, pentru că s-ar putea să avem nevoie de resurse financiare pentru a urgenta exploarea gazelor din Marea Neagră. Aici depinde cum se negociază.
Dar acest program se aplică. Depinde ce spun cele două țări. Eu am experiența din ședințele Consiliului de Miniștri, când Franța și Germania cădeau de comun acord. celelalte țări se așezau în spatele lor și susțineau programul. Dar s-ar putea să fie derogări.
Aici și noi s-ar putea să jucăm un rol important privind derogările. Noi nu suntem dependenți de import foarte mult. Să fim legați de economisire numai când e vorba de reducerea importurilor. 90% putem fi independenți și să facem economie numai la importuri dacă se pune problema să nu mai fim șantajați de Rusia”, a mai declarat vicepreședintele PMP, pentru B1 TV.