Gest oribil al unui cuplu din Germania. Au ucis două refugiate ucrainene și le-a furat copilul

Gest oribil al unui cuplu din Germania. Au ucis două refugiate ucrainene și le-a furat copilul
Sursă foto: Pixabay

Un cuplu din Germania a mărturisit că au ucis o refugiată ucraineană și pe mama acesteia pentru a le fura copilul. Crima oribilă s-a petrecut în martie 2024.

„Am făcut o mare greşeală”

Cei doi soți au fost acuzați că au ucis două refugiate ucrainene, o femeie și mama acesteia, pentru a răpi o fetiță. În prima zi a procesului de la Tribunalul districtual din Mannheim, inculpații au recunoscut crima oribilă pe care au plănuit-o, conform observatornews.ro. 

Potrivit parchetului, cuplul are patru copii, inclusiv un fiu împreună. Femeia a suferit mai multe avorturi spontane și un tratament de fertilitate nereușit, astfel că a plănuit alături de partenerul ei să răpească o fetiță nou-născută și să pretindă că este fiica lor.

„Regret tot ce am făcut”, a spus bărbatul într-o declaraţie citită de avocaţi. Soţia lui a adăugat: „Am făcut o mare greşeală”, a adăugat și soția lui.

„Ne-am dorit foarte mult să avem o fiică împreună, aceasta a fost cea mai fierbinte dorinţă a soţiei mele”, a declarat bărbatul.

Cum au pus la cale cei doi planul

Cuplul a vizat refugiații ucraineni care au ajuns în Germania pentru a scăpa din calea invaziei ruse și s-au înscris într-un grup de Telegram pentru a oferi ajutor cu traducerile.

Victima, o tânără ucraineană în vârstă de 27 de ani, locuia alături de copilul ei și mama sa într-un cămin pentru refugiați din orașul Wiesloch, din sud-vestul Germaniei, în momentul în care a intrat în contact cu cuplul.

Pe 6 martie 2024, cei doi le-ar fi sedat pe cele două femei într-un restaurant, iar bărbatul le-a ucis cu un obiect contondent. Ulterior, cuplul a aruncat trupul bunicii într-un lac și au incendiat cadavrul mamei, după care au luat copilul cu ei.

Cadavrul femeii de 27 de ani a fost descoperit de un trecător pe malul Rinului a doua zi. Poliţia i-a arestat pe cei doi şi a descoperit copilul pe 13 martie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`