Papa Francisc a sărutat numărul de lagăr tatuat pe braţul unei supravieţuitoare a Holocaustului, după ce aceasta i l-a arătat în cadrul audienţei de miercuri, relatează agențiile internaționale.
Lidia Maksymowicz, în vârstă de 81 de ani, a fost deportată la Auschwitz Birkenau când avea doar trei ani. Ea a ajuns în Pavilionul copiilor, victimă a experimentelor medicale atroce ale criminalului de război Josef Mengele. Femeia a supraviețuit și fost eliberată în ianuarie 1945 de soldaţii sovietici. A fost apoi adoptată de o familie de polonezi. În tot acest timp a crezut că mama ei murise, dar în 1962 aceasta a fost localizată. Femeia respectivă, la rândul ei, o credea pe fiiica sa decedată.
Maksymowicz a fost prezentă la audiența de miercuri de la Vatican și, la un moment dat, i-a arătat Papei Francisc numărul pe care naziștii i l-au tatuat pe braț, așa cum făceau cu toți deţinuţii din lagărele de concentrare. Suveranul Pontif i-a sărutat numărul tatuat, apoi a îmbrățișat-o pe femeie.
Gest impresionant al Papei Francisc: A sărutat numărul de lagăr tatuat pe braţul unei supravieţuitoare a Holocaustului
Cei doi au vorbit puțin, iar supraviețuitoarea i-a indicat Papei numărul trei, vârsta la care a ajuns în lagăr.
Lidia Maksymowicz se află acum în Italia pentru a prezenta documentarul despre viaţa ei, având ca titlu numărul care i-a fost tatuat: ”70072, fetiţa care nu ştia să urască”.